INFORMARE de Presa 12.12.2019 Prevenire PPA, Exam Trichina 2019

INFORMARE DE PRESA
12.12.2019
Recomandarile DSVSA Dolj privind prevenire raspandirii Pestei Porcine Africane cumpararea carnii de porc si efectuarea examenului trichineloscopic

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor DOLJ, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populaţiei cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoştinţa consumatorilor următoarele:
– consumul de carne de porc, fără a fi verificată în sensul infestării cu Trichinella spiralis, reprezintă un risc pentru sănătatea consumatorului;
– la om, parazitul menţionat produce îmbolnăviri grave, ce duc la spitalizare şi la o medicaţie costisitoare;
– consumatorii nu trebuie să îşi procure carnea, indiferent de specie, din surse dubioase, din unităţi neautorizate pentru comercializarea cărnii sau din tăieri si vanzari clandestine;
Totodată dorim să atenţionăm populaţia cu privire la necesitatea efectuării examenului trichineloscopic pentru carnea obținută de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii, inclusiv pentru carnea rezultată în urma sacrificărilor ce au avut loc în perioada evoluției focarelor de Pestă Porcină Africană, care a fost păstrată în congelatoare în vederea consumării în perioada sărbătorilor de iarnă.
În perioada premergătoare Craciunului, vor fi dispuse măsuri privind intensificarea controalelor sanitare veterinare privind comerţul cu porcine vii si carne de porc, in toate târgurile, piețe agroalimentare, abatoare , alte unități si în TRAFIC.
La nivelul D.S.V.S.A. DOLJ , C.S.V.S.A.Oficiale., va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, fiind afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorul poate sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
Examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc se poate efectua la Cabinetele medical-veterinare imputernicite din fiecare ORAS-COMUNA , la CSVSA Oficiale din Baileşti , Calafat ,Filiaşi si Craiova –cele 5 piete (Piaţa Mare, Piaţa Craiovita , Piata Valea Rosie,Piata Veche, Piata Brazda lui Novac),CMVI,Str.Brestei unde sunt afişate numele medicului veterinar ,numarul de telefon , tariful de examinare si programul de funcționare al acestora, inclusiv sâmbăta si duminica. (Anexa I)

Având în vedere dinamica evoluției Pestei Porcine Africane și în contextul apropierii Craciunului cand sacrificarea tradițională a suinelor din gospodării cunoaște o creștere semnificativă, D.S.V.S.A. DOLJ informează toți crescătorii de porcine, din exploatațiile nonprofesionale, cu privire la necesitatea respectării următoarelor măsuri:
În cazul în care proprietarul de animale constată:
• înainte de sacrificare, apariția unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, înroșirea pielii ce devine apoi cianotică, arcuirea spatelui, mers greoi, vomă sanguinolentă, diareea abundent sanguinolentă, etc.),
• după sacrificarea animalului, existența unor modificări ale organelor interne și anume: splina mult mărită de culoare roșie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii ,acumulări de lichide în cavități, etc.,
se va anunța imediat medicul veterinar din localitate.
La momentul actual, pe teritoriul județului Dolj sunt active un număr de 66 focare de pestă porcină africană. Informăm toți proprietarii și crescătorii de suine că următoarele localități cu focare active de pe teritoriul județului Dolj ,sunt in zone cu restrictii :
-Calafat ,Poiana Mare, Desa, Ciupercenii Noi, Ghidici ,Piscu Vechi,Piscu Nou, Rastu Nou.
-Gângiova ,Comosteni, Dranic (Padea , Booveni), Bârca, Cerat .
-Dobresti-Murta, Daneti, , Mârșani .
-Goiesti-Pioresti , Simnicu de sus(Floresti ,Milesti Jieni,Lesile).
-Varvorul de jos ( Ciutura),Plesoi .
În toate aceste localități si localitatile invecinate este interzisă circulația porcilor (scoaterea acestora din exploatații sau introducerea altor porcine în exploatațiile existente), precum și scoaterea de carne de porc, preparate din carne de porc, produse din carne de porc și orice alte produse care conțin astfel de carne. Carnea si produsele din carne se vor consuma doar in gospodarie dupa preparare termica.
Anexa I-lista cu locatiile unde se efectueaza examene trichineloscopice.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor transmite Sărbători Fericite, cu liniștite, tuturor consumatorilor din județul DOLJ.
TELVERDE DSVSA DOLJ ; 0351806830 ; 0351806832
TEL. 0251428791 ; fax. 0351806855 officedolj@ansvsa.ro
Director executiv adjunct , Dr. RETEA Costica , 0728286333