Nr. 10713 din 02.10.2023
ANUNŢ
In conformitate cu prevederile art. 554 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 69, art. 71, art. 72 și art. 74 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior a personalului contractual.
Funcţiile contractuale de execuţie, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, pentru care se organizează examenul de promovare în gradul profesional:
– un post de medic veterinar, grad profesional II – personal contractual încadrat conform Ordinului președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 64/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
– două posturi de Inginer, grad profesional I – personal contractual încadrat conform O.G. nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Data, ora şi locul desfăşurării examenului:
– 19.10.2023 ora 10.30 – proba scrisă la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj cu sediul în municipiul Craiova, str. Fântâna Popova, nr. 30, județul Dolj.
Condiţii de participare:
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 72 alin. (2) din H.G. nr. 1366/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, respectiv:
– să fi obţinut calificativul “foarte bine” la evaluarea performanţelor profesionale individuale de cel puţin două ori în ultimii 3 ani în care acesta s-a aflat în activitate
– să aibă o vechime de minimum 3 ani în gradul profesional deținut.
Dosarele de înscriere vor conţine în mod obligatoriu:
– cererea de înscriere
– adeverinţa eliberată de angajator din care să reiasă vechimea în gradul profesional din care promovează
– copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate.
Modalitatea de desfășurare a examenului:
Examenul de promovare în gradul profesional constă în trei probe succesive, după cum urmează: – selecţia dosarelor de înscriere
– proba scrisă
– proba interviu.
Numai candidaţii declaraţi admişi la proba precedentă se pot prezenta la următoarea probă.
Dosarul de înscriere la examen se va depune la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj – Compartiment Juridic și Resurse Umane, din municipiul Craiova, str. Fântâna Popova, nr. 30, județul Dolj, în termen de 5 zile lucrătoare de la data afișării anunțului la sediul și pe pagina de internet a instituției, în perioada 02.10.2023 – 13.10.2023, până la ora 1700.
Selecţia dosarelor va avea loc în termen de 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor, în data de 16.10.2023, pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la examen.
Proba scrisă are loc în data de 19.10.2023, ora 1030 la sediul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj din municipiul Craiova, str. Fântâna Popova, nr. 30, județul Dolj, și constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste-grilă.
Proba interviu, se va susține doar de către acei candidați declarați admiși la proba scrisă, în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj din municipiul Craiova, str. Fântâna Popova, nr. 30, județul Dolj, în cadrul căreia se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților.
Data şi ora interviului se afişează odată cu rezultatele la proba scrisă.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a examenului se realizează prin afișare la sediul și pe pagina de internet a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei și conține atât punctajul obținut, cât și mențiunea “admis” sau “respins”, după caz.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie la compartimentul resurse umane în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise și al interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se realizează prin afișare la sediul instituției și pe pagina de internet a acesteia, la secțiunea special creată în acest scop, imediat după soluționarea contestațiilor.
Rezultatele finale se afișează la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj și pe pagina de internet a acesteia, la seșiunea special creată, în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor soluționării contestațiilor pentru ultima probă, prin specificarea mențiunii “admis” sau “respins”.
Afișarea rezultatelor obținute de candidați la probele examenului, precum și afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor și a rezultatelor finale ale examenului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.
Bibliografia și tematica stabilite pentru promovarea în grad profesional imediat superior a personalului contractual încadrat pe perioadă nedeterminată.
- Pentru funcția contractuală de execuție de medic veterinar, grad profesional II – personal contractual încadrat conform Ordinului președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 64/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Bibliografia :
- Constituția României, republicată.
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Partea a VI-a, Titlul III – Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice, Capitolul I, III, IV și V.
- Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare.
- Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare.
- Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu modificările și completările ulterioare.
- Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, cu modificările și completările ulterioare.
Tematica:
- Principii generale. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
- Prevederi generale aplicabile personalului contractual din instituțiile publice.
- Reglementări privind respectarea demnităţii umane, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirii şi combaterii incitării la ură şi discriminare.
- 4. Reglementări privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii, în ceea ce privește participarea la luarea deciziilor.
- Reglementări privind organizarea și desfășurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală.
- Norme generale pentru operatorii din sectorul alimentar privind igiena produselor alimentare.
- Norme generale privind igiena produselor alimentare pe care trebuie să le respecte operatorii din sectorul alimentar.
- Norme metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor.
- Pentru funcțiile contractuale de execuție de inginer, grad profesional I – personal contractual încadrat conform O.G. nr. 42/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Bibliografia:
- Constituția României, republicată.
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Partea a VI-a, Titlul III – Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice, Capitolul I, III, IV și V.
- Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Ordonanta Guvernului nr. 42/2004, privind organizarea activitatii sanitare – veterinare si pentru siguranta alimentelor, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul presedintelui ANSVSA nr. 145/2018, pentru aprobarea normei sanitare veterinare privind metodologia de prelevare, ambalare, identificare si transport al probelor destinate examenelor de laborator in domeniul sanatatii animalelor, precum si in domeniul organismelor modificate genetic, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul presedintelui ANSVSA nr. 35 din 30 martie 2016 ACTUALIZAT – privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor;
- Hotararea Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si a unitatilor din subordinea acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare.
- SR EN ISO 17025/2018 Cerințe generale pentru competența laboratoarelor de încercari si etalonari;
- Manual de utilizare LIMS ATLAS vet LIMS
- Microbiologia produselor alimentare – Dobre Barzoi, Sorin Apostu, editura RISOPRINT, 2002
Tematica:
- Principii generale. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
- Prevederi generale aplicabile personalului contractual din instituțiile publice.
- Reglementări privind respectarea demnităţii umane, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirii şi combaterii incitării la ură şi discriminare.
- 4. Reglementări privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii, în ceea ce privește participarea la luarea deciziilor.
- Aspecte privind organizarea activității sanitar-veterinare;
- Prelevarea, ambalarea, identificarea si transportul probelor destinate examenelor de laborator in domeniul sanatatii animalelor si pentru organisme modificate genetic si in domeniul sigurantei alimentelor.
- Aplicarea Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicarea bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi Normele metodologice a Programului de supraveghere şi control în domeniul Siguranţei alimentelor
- Aspecte privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia;
- Cerințe generale pentru competența laboratoarelor de încercari si etalonari;
- Înregistrarea probelor pentru examen de laborator
- Microbiologia produselor alimentare de origine animală.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj din localitatea Craiova, strada Fântâna Popova, nr. 30, telefon 0251428791, fax 0351806855, e-mail: office-dolj@ansvsa.ro.
Director Executiv,
Dr. Andrei BUTARU
Nume, Prenume | Funcția | Data | Semnătura | |
Elaborat | Minoiu Simona | Consilier consilier superior | 02.10.2023 |